„Îmi pare rău, eu nu sunt Charlie”, declară Jean-Marie Le Pen

„Îmi pare rău, eu nu sunt Charlie, declară Jean-Marie Le Pen
Publicat: 11/01/2015, 09:44

„Astăzi auzi: toți suntem Charlie, eu sunt Charlie. Ei bine, îmi pare rău, eu nu sunt Charlie. Sunt mișcat de moartea a 12 compatrioți francezi, dar nu mă voi lupta pentru a apăra spiritul Charlie, care este un spirit anarhisto-troțkist, un dizolvant perfect al moralității politice”, a declarat liderul FN, într-o înregistrare video publicată pe site-ul său.

Fondatorul FN, condus în prezent de fiica sa Marine Le Pen, a amintit că revista Charlie Hebdo era „inamicul FN, cerându-i dizolvarea prin petiție nu cu mult timp în urmă”.

El a denunțat de asemenea mitingul organizat duminică la Paris, în semn de omagiu față de victimele atacurilor, afirmând că este „orchestrat de presă”.

„Maniera în care este orchestrat totul îmi amintește de manifestațiile de același tip care au fost organizate cu complicitatea presei, inclusiv a presei de dreapta”, a declarat Le Pen.

În 1990, o mare manifestație la care a participat președintele socialist Francois Mitterrand a avut loc după profanarea unui cimitir evreiesc, atribuită extremei-drepte. Autorii, identificați șase ani mai târziu, erau membri ai unei grupări neonaziste și nu aveau nici o legătură cu FN.

În ceea ce privește atacurile din ultimele zile soldate cu 17 morți în Franța, Le Pen a apreciat că „acest fenomen terorist este legat în primul rând de fenomenul imigrației masive”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Câștigă 200 de lei doar în câteva minute! Ciprian a dat lovitura cu o afacere...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Avocatul Adrian Cuculis, noi detalii despre reluarea procesului în care este judecat Vlad Pascu: „Lucrurile...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
Reuters: Vladimir Putin a pus ochii pe o insulă crucială pentru NATO: ,,Scopul lui Putin...
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
S-a stins marele actor al României. Drum lin, maestre! Nu te vom uita niciodată
România se scufundă economic. Românii vor simți în buzunar
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Monica Anghel a slăbit 40 de kilograme! Cântăreaţa, motivul din spatele acestei schimbări radicale: "Am...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
O operațiune riscantă în Primul Război Mondial. Manifeste cărate sub salteaua primului ministru
×